Rețetă fitness: Tagliatelle cremoase cu somon și brânză ricotta

Rețetă fitness: Tagliatelle cremoase cu somon și brânză ricotta

Vă este poftă de un prânz ușor, dar delicios și cremos? În acest caz, rețeta de paste cu somon și brânză ricotta este ideală! Ricotta diferă de alte brânzeturi nu doar prin consistența sa de urdă, dar și prin conținutul scăzut de grăsimi. În combinație cu somonul veți pregăti un prânz delicios, ușor și bogat în proteine.

Ingrediente:

  • 250 g ricotta
  • 240 g paste tagliatelle
  • 200 g file de somon
  • 100 g mazăre
  • 2 căței de usturoi
  • zeamă de la ½ lămâie
  • o legătură de mărar proaspăt
  • sare și piper negru (după gust)
  • ulei de măsline spray
Rețetă fitness: Tagliatelle cremoase cu somon și brânză ricotta

S-ar putea să vă intereseze aceste produse:

Mod de preparare:

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare. Punem deoparte cca 200 ml din apa în care s-au fiert pastele, iar restul o turnăm în chiuvetă. În alt vas punem mazărea și o fierbem aproximativ 20 de minute. Apoi începem să pregătim somonul. Condimentăm peștele cu sare și piper după gust. Îl așezăm într-o tigaie încălzită, pe care am pulverizat-o cu ulei de măsline și prăjim peștele pe ambele părți. După ce s-a răcit somonul, vom îndepărta pielea, vom rupe carnea în bucăți mici și o punem deoparte. Apoi vom amesteca ricotta cu zeama de lămâie, cu usturoiul pisat și cu mărarul tocat și vom condimenta cu puțin piper.

Punem într-o tigaie adâncă mazărea fiartă, amestecul preparat de ricotta, bucățile de somon și amestecăm bine. Amestecând continuu, adăugăm treptat apa rămasă de la paste, până când amestecul din tigaie va atinge consistența  cremoasă dorită. Lăsăm sosul să fiarbă încet și apoi adăugăm pastele. Punem pastele încă fierbinți în farfurie, presărăm parmezan ras, mărar proaspăt și adăugăm și o felie de lămâie. Poftă bună!

Rețetă fitness: Tagliatelle cremoase cu somon și brânză ricotta
Valori nutriționalepentru o porție (din cantitatea totală ies 3 porții)
Calorii555
Proteine19 g
Carbohidrați63 g
Grăsimi19 g
Fibre4 g

Credem că v-am trezit interesul cu această rețetă de paste cremoase cu somon și o veți încerca în viitorul apropiat. Dacă vă place, nu uitați s-o distribuiți.

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *