8 efecte pozitive ale ceaiului verde pentru sănătatea sportivilor

8 efecte pozitive ale ceaiului verde pentru sănătatea sportivilor

Ceaiul verde este o băutură caldă foarte apreciată și renumită de foarte mulți ani. Provine din China, și de mai bine de 2000 de ani este cea mai căutată băutură imediat după apă. În ultima perioadă pe piață a apărut și ca supliment nutritiv Green Tea, sub formă de extract din frunze de ceai verde. Datorită consumului pe scară largă, nu este de mirare că ceaiul verde a trecut prin mai multe studii care au confirmat efectele sale asupra sănătății noastre. Totul despre surse, compoziția, beneficiile și formele ceaiului verde le găsiți în acest articol.

Surse de ceai verde

Prin compoziția sa, ceaiul verde oferă o mulțime de efecte benefice. Ceaiul verde reprezintă o sursă valoroasă de catechine. Acestea se găsesc în special în două surse:

  • Frunze de ceai obținute din planta Camellia Sinensis, care se folosește pentru prepararea ceaiului alb, verde, Oolong sau ceai negru.
  • Chungtaejeon tea, sau ceaiul coreean fermentat, care conține o cantitate mai mică de catechine, în schimb are un potențial antioxidant mai ridicat. [2]
8 efecte pozitive ale ceaiului verde pentru sănătatea sportivilor

Majoritatea ceaiurilor de pe piață sunt obținute din frunzele plantei Camelia Sinensis. [1] Din această plantă se produce ceaiul verde și ceaiul negru. Diferența dintre ele constă în modul în care acestea sunt preparate, și anume:

  • Ceai verde nefermentat, care se produce prin uscarea și aburirea frunzelor proaspăt culese, pentru a dezactiva enzimele numite polifenoli. Acest lucru ajută la prevenirea oxidării și fermentării unor compuși cheie din ceai care au efecte asupra sănătății.
  • Ceai negru fermentat, înainte de uscare și aburire trece printr-o întreagă fază de fermentare. Această fază duce la o oxidare semnificativ crescută și în consecință la scăderea concentrației finale a unor substanțe cheie pentru sănătate. [2]

Compoziția ceaiului verde

Ceaiul verde, în comparație cu ceaiul negru, are un conținut ridicat de antioxidanți puternici din polifenoli, și anume cea mai răspândită grupă a compușilor – flavonoizi. Cunoaștem mai multe tipuri de flavonoizi, iar în ceaiul verde se găsesc într-o concentrație ridicată în special catechine. Acestea sunt benefice aproape fiecărui organ din corpul uman. Protejează inima, sistemul nervos, luptă împotriva obezității, sunt anti-cancerigene, antidiabetice, ajută ficatul și vasele sangvine. Toate aceste efecte pozitive sunt legate de consumul de ceai verde sau de consumul acestuia sub formă de suplimente green tea. [2]

Substanțele derivate din chatechine sunt [5] [2]:

  • Epigalocatechina-3-galat EGCG – aproximativ 59% din totalul de chatechină
  • Epigalachetina EGC – aproximativ 19%
  • Epicatechina-3-galat EKG – cca. 13%
  • Epicatechina EC – aproximativ 6,4 %

Deși toate catechinele au proprietăți similare, EGCG pare a fi cea mai eficientă substanță dintre ele. [2] Conținutul exact și raportul de catechine depinde de modul în care este procesat ceaiul. Cantitatea de catechine din ceaiul verde și ceaiul negru poate fi observată și în imaginea de mai jos. Urmăriți în special cantitatea semnificativ mai mare de ECGC găsită în ceaiul verde decât ceaiul negru. [2]

Compoziția ceaiului verde, green tea

Pe lângă catechinele mai sus menționate, ceaiul verde este foarte bogat din punct de vedere nutritiv. Conține cafeină, teanină, vitaminele C, B2, E, beta-caroten, acid folic, saponine, acid gama-aminobutiric GABA, minerale precum potasiu, calciu, fosfor, mangan și clorofilă. [4] Prezența cafeinei în ceaiul verde depinde de producător. Totuși cantitatea de cafeină este mai mică decât în cafea. O ceașcă de green tea conține aproximativ 35-80 mg de cafeină, în schimb o ceașcă de cafea conține între 100-400 mg de cafeină. Suplimentele pe bază de green tea conțin aproximativ 50 de mg de cafeină. Cu toate acestea, ceaiul verde poate acționa ca un stimulent, astfel încât la anumite persoane acționează ca un energizant, oferă energie, îmbunătățește puterea de concentrare și starea de spirit. Cu toate acestea, acest efect este unul foarte individual. [6] Dacă sunteți sensibili la cafeină, vă recomandăm să reduceți pe parcursul zilei consumul de ceai verde. Un consum ridicat de cafeină poate crea tulburări de somn și de aceea este recpmandat să consumați ceai verde în prima parte a zilei.

Indiferent dacă consumați ceai verde sub formă de băutură fierbinte sau sub formă de supliment nutritiv, are același efect. Asta dacă nu luăm în calcul gustul. Ceaiul verde are un gust plăcut, dulce cu aromă de plante. Cu toate acestea, dacă îl infuzați mai mult decât este necesar, acesta eliberează teanină și din cauza aceasta poate avea un gust amar. În schimb, nu îi modifică efectele. [1]

S-ar putea să vă intereseze aceste produse:

8 beneficii ale consumului de ceai verde

Toată lumea a auzit despre efectele pozitive ale ceaiului verde. Este un antioxidant puternic care poate susține cu succes sănătatea și imunitatea și poate acționa și preventiv. Mai multe informații despre beneficiile ceaiului verde aflați în continuarea acestui articol. Conform experților, diferența între suplimentele pe bază de Green Tea și ceai verde sub formă de băutură este foarte mică sau deloc. [1] Așadar, depinde doar de voi ce variantă alegeți. Dacă nu vă puteți imagina o zi fără să beți minimum de 3 cești de ceai verde sau chiar mai mult, vă recomandăm să încercați și suplimente pe bază de ceai verde.

1. Ajută la reducerea greutății corporale

Ceaiul verde este unul dintre cele mai cunoscute produse în curele de slăbire. Și studiile confirmă că este un mijloc bun de a reduce grăsimea, fie sub formă de ceai sau suplimente nutritive.

Ceaiul verde Green Tea ajută la scăderea în greutate și la arderea grăsimilor

Dacă ne uităm la cercetările care analizează acest lucru de foarte mult timp, putem constata că aportul de ceai verde este direct proporțional cu reducerea greutății corporale și a grăsimilor. Un studiu a constatat că, catechinele din ceaiului verde au contribuit la o scădere în greutate cu 1,22 kg în 90 de zile, la o doză de 886 mg pe zi. Acest rezultat a fost obținut fără a face activitate fizică. [9]

Dacă pe lângă ceai verde faceți și exerciții fizice, atunci veți îmbunătăți efectul acestuia și veți slăbi mai mult. Această combinație de consum de ceai verde și exerciții fizice a contribuit la scăderea a 2,2 kg din greutatea corporală la persoanele obeze cu un program de exerciții pentru o perioadă de 12 săptămâni. [10]

Un alt studiu a demonstrat că fiecare ceașcă de 200 ml de ceai verde (sau o doză suplimentară de catechine de 235 mg, 30 mg de cofeină) poate arde 5,7 g de grăsime corporală. [11]

2. Crește activitatea aerobă

Un studiu efectuat pe un grup de tineri sănătoși, dar care nu practică activități sportive, a arătat că 570 mg de catechine din ceai verde, cu un conținut de 218 mg EGCG și 15 mg cafeină, au crescut rezistența aerobă la persoanele testate. [12] Ceaiul verde s-a dovedit a fi eficient în capacitatea aerobă atunci când este utilizat de persoane sedentare sau mai puțin active. În schimb, acest efect nu a fost cercetat asupra sportivilor profesioniști.

3. Ajută sistemul imunitar și acționează ca antiinflamator

Catechinele din ceaiul verde au o serie de beneficii pentru sănătate și mai ales în ceea ce privește sistemul imunitar. Unele studii demonstrează că aceste catechine pot distruge bacteriile și pot suprima virușii, ca de exemplu virusul gripal. Astfel, consumul de ceai verde previne riscul de îmbolnăvire și acționează ca antiinflamator. [14] [15] [16] [17]

Streptococul este o bacterie dăunătoare care se găsește în cavitatea bucală. Aceasta provoacă o placă bacteriană care este principala cauză a cariilor dentare și a inflamațiilor bucale. Studiile ne sugerează că aceste catechine pot elimina înmulțirea streptococului. De asemenea, consumul de ceai verde este asociat cu o dantură sănătoasă și un risc scăzut de apariție al cariilor dentare. [18] [19] [20]

De asemenea, studiile arată că ceaiul verde poate reduce respirația urât mirositoare. [21]

Ceaiul verde, green tea, este un puternic antioxidant care distruge bacteriile și virușii

4. Poate reduce riscul apariției diabetului de tip 2

Diabetul de tip 2 este o boală care determină creșterea nivelului zahărului din sânge asociat cu rezistența la insulină sau incapacitatea de a produce insulină. Este o boală care a atins proporții epidemice în ultimele decenii și a afectat aproximativ 400 de milioane de oameni din întreaga lume. [13]

Studiile au confirmat faptul că ceaiul verde poate crește sensibilitatea la insulină și poate reduce concentrația de zahăr din sânge. [26] Un alt studiu a constatat că persoanele care au băut ceai verde au avut un risc mai mic cu 42% de a se îmbolnăvi de diabet zaharat de tip 2. [27] Conform observațiilor a 7 studii clinice realizate pe un număr de 286701 de persoane, consumul de ceai verde a redus riscul apariției diabetului cu 18%. [28]

5. Acționează preventiv împotriva bolilor cardiovasculare

Green tea are un efect pozitiv asupra mai multor afecțiuni cardiovasculare. Cercetările au confirmat că ceaiul verde reduce nivelul colesterolului rău LDL și a trigliceridelor. [29]

Ceaiul verde poate crește semnificativ capacitatea antioxidantă a sângelui care protejează particulele LDL de oxidare, care este și principala cauză a bolilor de inimă. [30] Luând în considerare informațiile pozitive mai sus menționate, studiile ne arată că aportul de ceai verde reduce riscul bolilor cardiovasculare cu 31%. [31] [32]

Ceaiul verde și efectele sale pozitive asupra sănătății

6. Vă poate ajuta să trăiți mai mult

Datorită efectelor mai sus menționate ale ceaiului verde împotriva bolilor cardiovasculare, se pare că suplimentele pe bază de green tea vă pot prelungi durata de viață. Desigur, aceasta este într-o mare măsură o afirmație individuală și depinde de mai mulți factori. [33]

Un studiu realizat pe un grup de 40530 de japonezi adulți a confirmat că cei care au băut ceai verde în cantitate de 5 cești sau mai multe pe zi timp de 11 ani, au avut o probabilitate mai mică de deces din cauza: [34]:

  • Oricărui tip de boală – cu 23% riscul mai mic la femei și 12% la bărbați
  • Din cauza afecțiunii cardiovasculare – cu 31% riscul mai mic la femei și cu 22% la bărbați
  • Din cauza accidentului vascular – cu 42% risc mai mic la femei și cu 35% la bărbați

Un alt studiu efectuat pe 14001 de persoane vârstnice din Japonia, a constatat că cei care au băut ceai verde au avut un risc de deces cu 76% mai mic timp de 6 ani de zile. [35]

7. Acționează preventiv împotriva anumitor tipuri de cancer

Cancerul provoacă o creștere necontrolată a celulelor și este în prezent una dintre cele mai răspândite boli cu risc de deces. Se știe că stresul oxidativ contribuie la dezvoltarea cancerului, iar antioxidanții pot avea un efect protector împotriva acestui fenomen[36]

Ceaiul verde sau green tea susține sănătatea și protejează împotriva cancerului

Ceaiul verde, ca o sursă excelentă de antioxidanți, poate acționa preventiv împotriva cancerului. Studiile au raportat rezultate pentru următoarele tipuri de cancer:

  • Cancerul de sân – studiile au arătat că femeile care au băut ceai verde au avut un risc mai mic de a dezvolta cancer de sân cu 20-30%, cel mai frecvent tip de cancer la femei [37]
  • Cancerul de prostată – un studiu a constatat că bărbații care beau ceai verde au avut un risc mai mic de a dezvolta cancer de prostată cu 48%, cel mai frecvent tip de cancer la bărbați [38]
  • Cancerul colorectal – o analiză făcută de pe urma a 29 de studii a arătat că persoanele care au folosit suplimente pe bază de ceai verde au un risc cu 42% mai mic de a dezvolta cancerul colorectal [39]

Multe studii au confirmat faptul că persoanele care consumă ceai verde au o șansă mult mai mică de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Pentru a fi confirmate aceste rezultate, sunt necesare studii științifice aprofundate și de lungă durată. [40] [41]

8. Susține memoria și capacitatea de învățare

Conținutul de cafeină din ceaiul verde este exact ce are nevoie organismul uman fără alte efecte secundare ale cafeinei. După cum arată studiile, doza medie de cafeină are o serie de beneficii pentru creier, inclusiv îmbunătățirea stării de spirit, creșterea vigilenței, creșterea timpului de reacție și îmbunătățirea memoriei. [22] [23] Multe persoane apreciază efectele stimulative ale ceaiului verde. Oamenii pretind că ceaiul verde le oferă o doză mai mare de energie comparativ cu cafea. În plus, combinarea unei doze mici de cafeină cu aminoacidul L-teanină este, conform studiilor, deosebit de eficientă pentru îmbunătățirea activității creierului. L-teanina crește nivelul de dopamină și producția undelor alfa în creier. [24] [25]

Ceai verde - green tea, îmbunătățește capacitatea de memorare și învățare

Doza zilnică recomandată de ceai verde

Studiile care descriu efectele benefice ale ceaiului verde nu au ajuns la un consens în privința dozei zilnice recomandate. Unele studii recomandă să consumați o ceașcă pe zi sau să luați un comprimat de green tea, altele recomandă 5 sau mai multe cești pe zi. [42] [43] Doza optimă variază în funcție de rezultatele pe care vreți să le obțineți sau în funcție de ce boală suferiți și cum vreți să ameliorați această suferință.

Dozele optime sunt:

  • Pentru colesterol ridicat – ceai verde sau extract din ceai verde cu un conținut de catechine între 150-2500 mg/zilnic pe parcursul a 24 săptămâni. [3]
  • Pentru hipertensiune – se recomandă 3 grame de ceai verde infuzat în 150 ml apă de trei ori pe zi, aproximativ la două ore după masă, timp de 4 săptămâni. De asemenea, puteți lua 379 mg de extract de ceai verde zilnic, timp de 3 luni. [3]
  • Pentru bolile inimii – analiza a 9 studii recomandă să beți 1-3 cești de ceai verde în fiecare zi sau să luați cantitatea similară sub formă de suplimente. Această doză este benefică pentru prevenirea riscului de infarct sau accident vascular cerebral. [20]
  • Pentru problemele gingiilor – se recomandă 3 grame de ceai verde sub formă de comprimate și de asemenea, se recomandă ungerea gingiilor pentru o perioadă de 6 luni de zile. [3]
  • Pentru hipotensiune – experții recomandă să consumați 400 ml de ceai verde înainte de masa de prânz.
  • Pentru slăbire și reducerea greutății corporale – în cazul acesta sunt foarte benefice dozele mari de green tea – între 400 – 500 mg EGCG/ zilnic. Efectul arderii grăsimilor depinde și de cantitatea de cafeină consumată pe parcursul zilei. [1]
  • Preventiv împotriva cancerului – ideal este să consumați toate catechine pe care le conține ceaiul verde. Doza minimă ar trebui să fie de 200 mg sau mai mult de 3 ori pe zi. De asemenea, nu trebuie să uitați că dozele mari de ceai verde și cafeină pot provoca senzația de greață. [1]

Potrivit studiilor, doza maximă de ceai verde variază între 3-5 cești pe zi, iar în cazul suplimentelor pe bază de green tea doza recomandată o găsiți pe ambalajul produsului. Cu toate acestea, este foarte individual modul în care organismul răspunde la o doză mai mare de ceai verde. Prin urmare, dacă vreți să slăbiți și să consumați ceai verde, este bine să cereți sfatul specialistului. Astfel, puteți evita efectele secundare.

Doza recomandată de ceai verde sau green tea

Efectele secundare ale ceaiului verde

În general, ceaiul verde este bine tolerat de persoanele adulte și sănătoase, cu condiția să fie consumat cu moderație. În general, extractul de ceai verde nu provoacă efecte secundare, indiferent dacă este consumat pe cale orală sau este aplicat pe suprafața pielii.

Cu toate acestea dacă depășiți doza zilnică recomandată, riscați să suferiți anumite efecte secundare ale cafeinei, teaninei sau catechinelor. Puteți avea unul dintre următoarele simptome: [7]

  • Dureri de cap
  • Stări de nervozitate
  • Insomnii
  • Senzații de vomă sau arsuri la stomac
  • Pulsul mărit

Teanina din ceaiul verde crește producția de acid gastric, ceea ce poate provoca dureri abdominale, greață sau constipație. [7] 

Ceaiul verde și efectele sale pozitive și secundare

Prin urmare, trebuie să evite consumul de ceai verde persoanele care suferă de următoarele afecțiuni: [7] [11]

  • Probleme digestive
  • Carență de fier sau anemie
  • Anxietate și depresie
  • Probleme cardiace

O atenție sporită trebuie să acorde femeile însărcinate și cele care alăptează, care pot consuma maxim 1-2 cești de ceai verde pe zi. Cafeina, catechinele și taninurile s-au dovedit a fi riscante în timpul sarcinii. Un consum exagerat de ceai verde poate provoca pierderea sarcinii sau reacțiile adverse mai sus menționate. În timpul alăptării, cafeina poate influența comportamentul copilului prin laptele matern. Din acest motiv, ceaiul verde nu este recomandat copiilor. [7]

Ceaiul verde nu este recomandat femeilor gravide și copiilor

Ceaiul verde și efectele acestuia în combinație cu medicamente sau alte substanțe

Ceaiul verde în combinație cu anumite medicamente și substanțe poate provoca probleme grave de sănătate. Trebuie să evitați următoarele combinații [3] [7]:

  • Cu stimulente cum ar fi amfetaminele sau efedrina.
  • Cu substanțe care dau dependență, precum cocaina sau nicotina.

Aveți grijă cu consumul de ceai verde dacă utilizați următoarele substanțe sau medicamente: [3]

  • Adenozină
  • Antibiotice
  • Anticoncepționale
  • Estrogen
  • Medicamente pentru depresie, ficat, inimă, stomac, sistemul sanguin

Înainte de a folosi suplimente pe bază de green tea sau de a consuma o cantitate mai mare de ceai verde în combinație cu medicamentele mai sus menționate, cereți sfatul medicului specialist.

Și voi sunteți iubitori de ceai verde? Scrieți-ne în secțiunea de comentarii sub ce formă consumați ceai verde, suplimente sau sub formă de băutură caldă. Nu uitați să distribuiți articolul pentru a transmite care sunt efectele ceaiului verde și prietenilor voștri, iar astfel puteți contribui la îmbunătățirea stării lor de sănătate.   

Surse:

[1] Kamal Patel - Green Tea Catechins – https://examine.com/supplements/green-tea-catechins/

[2] Andrew Hamilton - The effects of green tea on sports performance – https://www.peakendurancesport.com/nutrition-for-endurance-athletes/supplements/effects-green-tea-sports-performance/

[3] Green Tea uses, side effects, interactions and dosing – https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-960/green-tea

[4] Major Components and Health Benefits of Green Tea – http://www.itoen-global.com/allabout_greentea/components_benefit.html

[5] Kateryna Clark - Polyphenols vs. flavonoids – https://www.livestrong.com/article/479645-polyphenols-vs-flavonoids/

[6] Jo Lewin - The health benefits of green tea – https://www.bbcgoodfood.com/howto/guide/health-benefits-green-tea

[7] Richa Garg - Green Tea Side Effects and Who Must Avoid it – https://www.practo.com/healthfeed/green-tea-side-effects-and-who-must-avoid-it-3626/post

[8] Kayla McDonell - How much green tea should you drink per day? – https://www.healthline.com/nutrition/how-much-green-tea-per-day

[9] Wang H, Wen Y, Du Y, Yan X, Guo H, Rycroft JA, Boon N, Kovacs EM, Mela DJ - Effects of catechin enriched green tea on body composition. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19680234

[10] Maki KC, Reeves MS, Farmer M, Yasunaga K, Matsuo N, Katsuragi Y, Komikado M, Tokimitsu I, Wilder D, Jones F, Blumberg JB, Cartwright Y - Green tea catechins consumption enhances exercise-induced abdominal fat loss in overweight and obese adults. -– https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19074207

[11] Hursel R, Viechtbauer W, Dulloo AG, Tremblay A, Tappy L, Rumpler W, Westerterp-Plantenga MS - The Effects of catechin rich teas and caffeine on energy expenditure and fat oxidation: a meta-analysis. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21366839

[12] Murase T, Haramizu S, Shimotoyodome A? Nagasawa A, Tokimitsu I - Green tea extract improves endurance capacity and increases muscle lipid oxidation in mice. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15563575

[13] Kris Gunnars - 10 proven benefits of green tea – https://www.healthline.com/nutrition/top-10-evidence-based-health-benefits-of-green-tea

[14] Steinmann J, Buer J, Pietschamnn T, Steinmann E - Anti-infective properties of epigallocatechin-3-gallate (EGCG) a component of green tea. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23072320

[15] Lee HJ, Lee YN, Youn HN, Lee DH, Kwak JH, Seong BL, Lee JB, Park SY, Choi IS, Song CS - Anti.influenza virus activity of green tea by-products in vitro and efficacy against influenza virus infection in chickens. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22184430

[16] Senji Sakanaka, Lekh Raj Juneja, Makoto Taniguchi - Antimicrobial effects of green tea polyphenols on thermophili spore-forming bacteria – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1389172300800389

[17] Song JM, Lee KH, Seong BL - Antiviral effect of catechins in green tea on influenza virus. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16137775

[18] Chatterjee A, Saluja M, Agarwai G, Alam M - Green Tea: A boon for periondontal and general health. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23055579

[19] Chatterjee A, Saluja M, Agarwai G, Alam M - Green tea: A boon for periodontal and general health. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23055579

[20] Pang J, Zhang Z, Zheng TZ, Bassing BA, Mao C? Liu X, Zhu Y, Shi K, Ge J, Yang YJ, Dejia-Huang, Bai M, Peng Y - Green tea consumption and risk of cardiovascular and ischemic related diseases: A meta-analysis. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26318390

[21] Lodhia P, Yaegaki K, Khakbaznejad A, Imai T, Sato T, Tanaka T, Murata T? Kamoda T - Effect of green tea on volatile sulfur compounds in mouth air. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18388413

[22] Nehlig A, Daval JL, Debry G - Caffeine and the central nervous system: mechanisms of action, biochemical, metabolic and psychostimulant effects. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1356551

[23] C. H. S. Ruston - The impact of caffeine on mood, cognitive function, performance and hydration: a review of benefits and risks – https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/j.1467-3010.2007.00665.x

[24] Nathan PJ, Lu K, Gray M, Oliver C - The neuropharmacology of L-theanine (N-ethyl-L-glutamine): a possible neuroprotective and cognitive enhancing agent. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17182482

[25] Nobre AC? Rao A, Owen GN - L-theanine, a natural constituent in tea, and its effect on mental state. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18296328

[26] Liu K, Zhou R, Wang B, Chen K, Shi LY, Thu JD, Mi MT - Effect of green tea on glucose control and insulin sensitivity: a meta-analysis of 17 randomized controlled trials. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23803878

[27] Iso H, Date C? Wakai K, Fukui M, Tamakoshi A? JACC Study Group - The relationship between green tea and total caffeine intake and risk for self-reported type 2 diabetes among Japanese adults. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16618952

[28] Huxley R, Lee CM, Barzi F. Timmermeister L, Czernichow S, Perkovic V, Grobbee DE, Batty D? Woodward M - Coffee, decaffeinated coffee, and tea consumption in relation to incident type 2 diabetes mellitus: a systematic review with meta-analysis. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20008687

[29] Hartley L, Flowers N, Holmes J, Clarke A, Stranges S, Hooper L, Rees K - Green and black tea for the primary prevention of cardiovascular desease. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23780706

[30] T. T. C. Yang, M. W. L. Koo - Inhibitory effect of Chinese green tea on endothelial cell-induced LDL oxidation – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0021915099002397

[31] Shinichi Kuriyama - The Relation between Gren Tea Consumption and Cardiovascular Disease as Evidenced by Epidemiological Studies – https://academic.oup.com/jn/article/138/8/1548S/4750815

[32] Taichi Shimazu, Shinichi Kuriyama, Atsushi Hozawa, Kaori Okmori, Yuki Sato, Naoki Nakaya, YoshkazuNishino, Yoshitaka Tsubono, Ichiro Tsuji - Dietary patterns and cardiovascular disease mortality in Japan: a prospective cohort study– https://academic.oup.com/ije/article/36/3/600/652363

[33] Alina Petre - 13 habits inked to a long life – https://www.healthline.com/nutrition/13-habits-linked-to-a-long-life

[34] Kuriyama S, Shimazu T, Ohmori K, Kikuchi N, Nakaya N, Nishino Y, Tsubono Y, Tsuji I - Green tea consumption and mortality due to cardiovascular disease, cancer, and all causes ini Japan: the Ohsaki study. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16968850

[35] Etsuji Suzuki MD, Takashi Yorifuji MD, Soshi Takao, Hirokazu Komats, Masumi Sugiyama, Toshiki Ohta, Kazuko Ishikawa-Takata, Hiroyuki Doi - Green Tea Consumption and Mortality among Japanese elderly people: the prospective shizuoka elderly cohort – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1047279709001653

[36] Simone Reuter, Subash C. Gupta, Madan M. Chatuvedi, Bharat B. Aggarwal - Oxidative stress, inflammation, and cancer: How are they linked? – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2990475/

[37] Ogunleye AA, Xue F Michels KB - Green Tea consumption and breast cancer rsk or recurrence: a meta-analysis. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19437116

[38] Kurahashi N, Sasazuki S? Iwasaki M, Inoue M, Tsugane S, JpHC Study Group - Green tea consumption and prostate cancer risk in Japanese men: a prospective study. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17906295

[39] Chen Y, Wu Y, Du M, Chu H, Zhu L, Tong N, Thang Z, Wang M, Gu D, Chen J - An inverse association between tea consumption and colorectal cancer risk – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28454102

[40] Kazue Imai Litt, Kenji Suga Kei Nakachi - Cancer preventive effects of drinking green tea among a japanese population – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0091743597902425

[41] Yuan JM - Cancer prevention by green tea: evidence from epidemiologic studies. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24172305

[42] Jun Pang, Then Thang, Tong-zhang Zhneg, Bryan A. Bassig, Chen Mao, Xingbin Liu, Yong Thu, Kunchong Shi, Junbo Ge, Yue-jin Yang, Dejia-Huang, Ming Bai, Yu Peng - Green tea consumption and risk of cardiovascular and ischemic related diseases: A meta-analysis – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S016752731500025X

[43] Kuriyama S, Shimazu T, Ohmori K, Kikuchi N, Nakaya N, Nishino Y, Tsubono Y, Tsuji I - Green tea consumption and mortality due to cardiovascular disease, cancer, and all causes in Japan: the Ohsaki study. – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16968850

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *