Vitaminele și mineralele lipozomale – promovare exagerată sau o descoperire revoluționară?

Vitaminele și mineralele lipozomale – promovare exagerată sau o descoperire revoluționară?

Suplimentele nutritive lipozomale, în special vitaminele și mineralele, au fost un subiect foarte popular în ultima perioadă. Sunt o descoperire revoluționară sau doar o reclamă exagerată? În acest articol, o să văprezentăm natura lipozomilor și modul în care această formă de conservare a substanțelor active diferă de formele tradiționale. În plus, veți afla despre rezultatele cercetărilor și părerea oamenilor de știință asupra acestor suplimente lipozomale.

Lipozomii

Lipozomii sunt vezicule cu dublu strat pe bază de lipide, care sunt capabile să încapsuleze și să transporte în corpul uman molecule mici cu o solubilitate scăzută. În acest fel, se poate defini ca fiind un transportor microscopic, în care se plasează un pasager, de exemplu vitamina C, iar datorită lipozomului, pasagerul ajunge la „stația de destinație” dorită. Dar o luăm cu începutul. [1]

Vezicula este ceva asemănător unui recipient alcătuită din dublu strat lipidic și rolul său este de a separa conținutul de citoplasmă sau mediul extracelular bazat pe fluide. Există diferite tipuri de vezicule, care conțin lichide sau gazeLipozomii sunt un tip de vezicule cu formă sferică, care pot avea unul sau mai multe straturi fosfolipidice. [2] [3]

Înțelesul în sine al cuvântului lipozom este derivat din termenul grecesc „lipos” și „soma”, care înseamnă „grăsime” și „corp”. Pentru a vă face o idee, un lipozom este o „bilă închisă”. Membrana sa este formată din stratul dublu lipidic deja menționat, care este compus din două straturi de fosfolipide strâns dispuse. Au două părți – cap și coadă, care sunt destul de diferite între ele. În timp ce capetele sunt hidrofile – cozile sunt lipofile. Deci capetele „iubesc apa”, iar cozile „adoră grăsimea”. Dublul strat lipidic este format prin unirea a două membrane separate prin „alăturarea cozilor. Capetele hidrofile sunt întoarse unul spre celălalt și sunt atrase de apa din jur, creând astfel o membrană. [4] [5]

Produsele lipozomale au succes în ultimii ani, dar lipozomii în sine sunt puțin mai vechi. Au fost menționați pentru prima dată de Alex Bangham în 1961, iar de atunci oamenii de știință au cercetat utilizarea lor. Astăzi, aplicarea lor este introdusă în domeniul distribuției genelor, biomoleculelor și probabil cea mai cunoscută – distribuția medicamentelor. Importanța lor este confirmată și de faptul că reprezintă primul sistem nano de furnizare a medicamentelor, care a fost introdus cu succes în uzul clinic. Tehnologiile nano sunt în sine un subiect foarte interesant, așa că nu este ceva ieșit din comun ca acest sistem de transfer să fie interesant pentru mai multe domenii. Cercetătorii au investigat utilizarea acestuia în scopul furnizării genelor antiinflamatorii, antifungice sau anti-cancer. În plus, acestea sunt în prezent un instrument util pentru mai multe discipline științifice, nu numai în domeniul chimiei și biologiei, dar și în fizică teoretică, biofizică sau matematică. [3] [6]

Lipozomii și structura lor

Descoperirea unui nou mod de distribuire a ingredientelor active, logic a deschis multe posibilități de utilizare. Scopul articolului este de a prezenta această formă, de a evidenția avantajele și dezavantajele acesteia în comparație cu forma clasică.

Tipuri de lipozomi

Un atribut important al lipozomilor este mărimea lor, care poate varia. Pot avea una sau mai multe membrane cu dublu strat, iar veziculele lor pot fi de la 0,025 μm (mici) până la 2,5 μm (mari). Lipozomii sunt împărțiți în 3 tipuri, care sunt utilizați pentru alte medicamente și celule țintă [3] [7]:

  1. Vezicule multilamelare (MLV)
  2. Vezicule unilamelare mici (SUV)
  3. Vezicule unilamelare mari (LUV)

Veziculele unilamelare au 1 strat dublu fosfolipidic, care acoperă soluția apoasă. Veziculele multilamelare au în mod logic mai multe straturi (unul în celălalt) și sunt separate de un strat de apă. Vă puteți imagina forma lipozomilor multilamellari precum o ceapă sau o păpușă matrioșkaMărimea sau structura lipozomilor este importantă, deoarece determină câtă substanță încapsulată este în acestea, dar și timpul de dezintegrare[3]

Tipurile de lipozomi

În afară de mărime și formă, lipozomii pot diferi și în funcție de fosfolipidele utilizate în preparat [8]:

  1. Fosfolipide din surse naturale
  2. Fosfolipide naturale modificate
  3. Fosfolipide semisintetice
  4. Fosfolipide complet sintetice
  5. Fosfolipide din grupe „nenaturale”

Avantajele și dezavantajele formei lipozomale

Forma lipozomală este o alternativă interesantă, care are avantaje, dar și dezavantaje. Acest lucru se datorează, de exemplu, unei game largi de produse de calitate diferită. Pentru o privire de ansamblu, vă prezentăm punctele forte și punctele slabe [9] [10]:

Avantajele lipozomilor:

  • reprezintă o formă practică pentru consumator
  • sunt potrivite pentru persoanele care au probleme cu înghițirea tabletelor
  • același efect la o doză mai mică
  • au biodisponibilitate mai mare
  • absorbție orală și absorbție limfatică mai mare
  • livrare mai mare în celule
  • pot transporta atât componente hidrofobe cât și hidrofile
Vitaminele și mineralele lipozomale - beneficii

Dezavantajele lipozomilor:

  • costuri mai mari
  • probleme de producție, de exemplu dimensiunea mare a particulelor
  • instabilitatea anumitor produse

Suplimente lipozomale

Forma lipozomală a medicamentelor își găsește aplicarea în diferite ramuri ale farmacologiei și în medicină, iar suplimentele nutritive sunt unul dintre aceste domenii. Există o gamă largă de vitamine și alți nutrienți pe piață sub formă lipozomală. Dar sunt mai bune suplimentele lipozomale? Cea mai bună sursă de informații relevante sunt cercetările, astfel am pregătit rezultatele mai multor studii, care au testat funcționalitatea formelor lipozomale de suplimente.  

Unul dintre nutrienții studiați a fost, de exemplu, vitamina B12, al cărui deficit este o problemă comună în rândul oamenilor, indiferent de vârstă. Modul clasic de a trata deficitul de vitamina B12 este prin injecție intramusculară, și de aceea cercetătorii au studiat modificarea nivelului de vitamină în cazul suplimentării sub formă lipozomală. Studiul a implicat 53 de persoane, de ambele sexe, iar studiul a durat aproximativ 7 luni. Participanții au fost „non-vegetarieni” cu vârsta de peste 50 de ani și li s-a administrat vitamina B12 sublingual (sub limbă) de 3 ori pe zi, într-o doză zilnică de 1000 μg de metilcobalamină. Conform rezultatelor, după prima săptămână, nivelul de B12 a crescut în medie cu 54,68%, după o lună cu 105,51%, iar după 2 luni cu până la 270%. Astfel, suplimentarea sub formă lipozomală a vitaminei B12 este utilă. Păcat că această cercetare nu a inclus o comparație cu forma tradițională „non-lipozomală”, așa cum afirmă de altfel și ei, ar fi interesant de verificat dacă forma lipozomală este mai bună decât cea obișnuită. [12]

Suplimentele lipozomale și cercetările

Pe lângă vitamine, și alți nutrienți, sub formă lipozomală se găsește, de exemplu, și mineralul magneziu. Un studiu din 2018 a examinat biodisponibilitatea magneziului în produsul Sucrosomial® magnesium. Este un produs a cărui componentă este oxidul de magneziu protejat cu o structură asemănătoare lipozomilor. Studiul a constat în două metode, una a examinat absorbția magneziului în mucoasa intestinală izolată de la șobolani. Pe noi ne-au interesat mai mult rezultatele celei de-a doua metode, care a fost realizată cu oameni. Participanților li s-au administrat 350 mg de magneziu sub 4 forme – Sucrosomial®magnesium, citrat de magneziu, oxid de magneziu sau bisglicinat de magneziu. A fost măsurat nivelul de magneziu din sânge, globule roșii și urină. Conform concluziilor, forma produsului Sucrosomial® magnesium a dus la o biodisponibilitate mai mare comparativ cu alte forme. În concluzie se menționează că, sunt necesare cercetări suplimentare pentru o eficacitate clinică mai mare. Chiar și așa, înseamnă că nu numai vitaminele, dar și magneziu în formă lipozomală este o variantă mai eficientă decât comprimatele obișnuite. [14] [15]

Magneziul este un mineral important, iar sfera sa de acțiune poate fi mai largă decât ne dăm seama. Pentru a afla mai multe despre magneziu, citiți articolul – Magneziul, un mineral esențial pentru sănătate și pentru masa musculară.

S-ar putea să vă intereseze aceste produse:

Forma lipozomală de vitamina C

Vitamina C în formă lipozomală

Unul dintre produsele populare lipozomale este vitamina C, care îndeplinește mai multe funcții în organism și este prezentă în multe procese. Vitamina C poate fi luată pe cale orală și pe cale intravenoasă, dar în ambele cazuri există și un dezavantaj. Vitamina C administrată intravenos, s-a dovedit că reduce stresul oxidativ. În afară de acest lucru, potrivit unui studiu din 2016, poate îmbunătăți și funcțiile fiziologice în cazul adulților. Unde este dezavantajul? Forma orală a vitaminei este mai puțin eficientă decât cea intravenoasă, lucru care se datorează, de exemplu, biodisponibilității sale mai mici. Administrarea intravenoasă este eficientă, dar invazivă și nu știu cum priviți voi, dar noi nu sunt un mare fan al acelor. Ca o posibilă alternativă, se oferă vitamina C sub formă lipozomală, a cărei eficiență a fost cercetată în studiul amintit. [11]

Studiul a implicat 11 participanți, care au fost împărțiți în 4 grupe – 1. placebo, 2. formă orală neîncapsulată, 3. formă orală încapsulată în lipozomi și 4. formă intravenoasă. Rezultatele studiului au arătat că Vitamina C în formă lipozomală are o mai bună biodisponibilitate decât cea în forma obișnuită, neîncapsulată. Conform rezultatelor, concentrația de vitamina C din fluxul sanguin a fost mai mare în forma încapsulată de lipozomi, decât în forma neîncapsulată, dar mai mică decât în cazul administrării intravenoase. Prin urmare, rezultă că absorbția vitaminei C este într-adevăr mai bună sub formă lipozomală. [11]

Potrivit unui studiu din 2016, forma lipozomală a vitaminei C ar putea fi interesantă pentru sportivi. Aceștia au o tendință mai mare de a suferi de infecții ale tractului respirator superior cauzate de stresul antrenamentelor. Vitamina C este eficientă în reducerea simptomelor, dar și în prevenirea apariției răcelilor nu numai în cazul sportivi, ci și în general, în cazul persoanelor care sunt supuse stresului fizic. Prin urmare, forma lipozomală poate fi o soluție la limitările asociate cu absorbția nutrienților și biodisponibilitatea lor. Rezultatele indică faptul că există doar câteva studii, care au urmărit absorbția și efectul produselor lipozomale asupra sănătății și nicio cercetare nu a fost orientată către performanța sportivă. Cu siguranță ar fi interesant să se compare eficiența vitaminei C în diferite forme pentru sportivii care fac antrenamente de forță și de anduranță. Credem că se cercetează acest fapt undeva și că în curând vom primi informații pozitive despre importanța formei lipozomale a vitaminei C. [13]

Vitamine și minerale lipozomale

Vitamina C este esențială pentru sănătatea generală a organismului și datorită faptului că implicată în mai multe procese. Doriți să aflați mai multe despre vitamina C? Citiți articolul nostru – Vitamina C: tot ce trebuie să știți despre ea, până când nu este prea târziu.

Dezavantajele „minunii” lipozomale

Dacă credeți că suntem prea pozitivi până acum, este adevărat. Formele lipozomale sunt o oportunitate grozavă, dar rareori se găsesc noi descoperiri, care să fie complet lipsite de părți negative. Prin urmare, este corect să subliniem și posibilele dezavantaje, care pot fi asociate cu utilizarea produselor lipozomale.

Fosfolipide în lipozomi

Dacă vă amintiți, într-unul din capitolele anterioare, afirmam că fosfolipidele utilizate pentru a încapsula ingredientul activ pot fi din surse diferiteLipidele sunt în esență grăsimi și nu toate grăsimile sunt benefice pentru organism. Fosfolipidele sunt formate din acizi grași și fosfați, iar aceștia pot fi nesaturați și saturați, care în prezent nu fac parte din lsuta grăsimilor dorite. În acest caz, depinde de produs, de exemplu, există forme lipozomale cu fosfolipide din floarea soarelui, care sunt sănătoase, deoarece conțin acizi grași nesaturați. Dacă puteți, verificați originea fosfolipidelor din aceste produse. [16]

Calitatea lipozomilor

Lipozomii sunt vezicule sferice, totodată și emulsii, deoarece emulsia este o combinație de ulei și apă. Cu toate acestea, invers nu este adevărat și, prin urmare, nu toate emulsiile sunt lipozomi. Prin urmare, nu este suficient să combinați vitamina C pudră, lecitină și apă distilată acasă, să folosiți ultrasunete și să obțineți o formă lipozomală de vitamina C. Suplimentele nutritive, care conțin vitamine și fosfolipide pot fi o emulsie, dar aceasta nu înseamnă că sunt suplimente lipozomale. În plus, dimensiunea lipozomului este importantă, deoarece lipozomii mai mici au prezentat o absorbție semnificativ mai mare. Un studiu afirmă că, prin reducerea dimensiunii lipozomilor de la 236 nm la 97 nm, absorbția celulară a crescut de până la 9 ori și chiar de 34 de ori atunci când dimensiunea este redusă la 64 nm. Prin urmare, în cazul lipozomilor, putem spune că mărimea contează. [17]

Pe piață apar constant noi și noi produse cu diferite procese de producție. Chiar și în cazul produselor lipozomale, este important să ne uităm la calitate și să le diferențiem. Doriți să cumpărați vitamina C sub formă lipozomală? Atunci când alegeți evitați esterii de vitamina C, astfel de forme solubile în grăsime de vitamina C includ, de exemplu, ascorbat de cetil, ascorbil oleat sau ascorbil palmitat. Motivul pentru care ar trebui să alegeți alte forme este faptul că acestea preizntă un avantaj insignifiant sau deloc, comparativ cu vitamina C tradițională. Încercați să vă îndreptați atenția asupra suplimentelor nutritive lipozomale (formed sau pro-liposomal), care conțin vitamina C și fosfolipide, cum e de exemplu fosfatidilcolina. Este o substanță, care se găsește în alimente, precum floarea-soarelui, ouă sau soia. [18] [19]

Dacă nu sunteți susținători ai organismelor modificate genetic sau aveți o anumită intoleranță, acordați atenție sursei de vitamina C și orientați-vă spre vitamina C fără OMG, gluten, soia și produse lactate. [18]

Scopul articolului este de a prezenta forma lipozomală a medicamentelor, de a evidenția avantajele și dezavantajele lor și de a furniza rezultatele cercetărilor. Nu există multe studii axate pe suplimentele nutritive, iar din sursele disponibile putem spune că suplimentele lipozomale au avantajul că au biodisponibilitate mai bună. Prin urmare, este posibil ca prin această formă să luați mai mulți nutrienți, decât din forma clasică de tablete sau capsule. Dar acest lucru nu înseamnă că toate suplimentele obișnuite aparțin trecutului. De asemenea, produsele lipozomale au dezavantajele lor și, prin urmare, tabletele clasice vor rămâne în continuare populare. Cu toate acestea, va fi interesant să urmărim cercetările viitoare în acest domeniu, care ar putea aduce mult mai multe produse. Ar fi minunat dacă suplimentele nutritive lipozomale ar fi în măsură să conțină, în special, nutrienții care au o absorbție mai dificilă. Doriți ca prietenii voștri să afle despre forma lipozomală a medicamentelor și suplimentelor nutritive? Atunci nu ezitați și susțineți articolul cu un share.

Surse:

[1] Nikolay Dimov, Elisabeth Kastner, Maryam Hussain, Yvonne Perrie, Nicolas Szita – Formation and purification of tailored liposomes for drug delivery using a module-based micro continuous-flow system – https://www.nature.com/articles/s41598-017-11533-1

[2] Vesicle – https://biologydictionary.net/vesicle/

[3] Abolfazl Akbarzadeh, Rogaie Rezaei-Sadabady, Soodabeh Davaran, Sang Woo Joo, Nosratollah Zarghami, Younes Hanifehpour, Mohammad Samiei, Mohammad Kouhi, Kazem Nejati-Koshki – Liposome: classification, preparation, and applications – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3599573/

[4] Benedette Cuffari – What is a Liposome? – https://www.news-medical.net/life-sciences/What-is-a-Liposome.aspx

[5] Liposome – https://biologydictionary.net/liposome/

[6] Upendra Bulbake, Sindhu Doppalapudi, Nagavendra Kommineni, Wahid Khan – Liposomal Formulations in Clinical Use: An Updated Review – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5489929/

[7] Yolanda Smith – Liposome Uses – https://www.news-medical.net/life-sciences/Liposome-Uses.aspx

[8] Hadis Daraee, Ali Etemadi,Mohammad Kouhi, Samira Alimirzalu, Abolfazl Akbarzadeh – Application of liposomes in medicine and drug delivery – https://www.tandfonline.com/doi/full/10.3109/21691401.2014.953633

[9] Christopher W. Shade – Liposomes as Advanced Delivery Systems for Nutraceuticals – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4818067/

[10] Christopher Shade – The Secret To Effective Liposomal Delivery – https://www.naturalmedicinejournal.com/blog/secret-effective-liposomal-delivery

[11] Janelle L. Davis, Hunter L. Paris, Joseph W. Beals, Scott E. Binns, Gregory R. Giordano, Rebecca L. Scalzo, Melani M. Schweder, Emek Blair, Christopher Bell – Liposomal-encapsulated Ascorbic Acid: Influence on Vitamin C Bioavailability and Capacity to Protect Against Ischemia–Reperfusion Injury – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4915787/

[12] Ilias Katsogiannis, Nikolaos Fikioris, Christos Kontogiorgis, Theodoros Constantinides – Evaluation of liposomal B12 supplementation in a case series study – https://www.oatext.com/evaluation-of-liposomal-b12-supplementation-in-a-case-series-study.php#gsc.tab=0

[13] Matthew F Higgins, Mariasole Da Boit – Liposomal Nanotechnology – A New Frontier for Sport and Exercise Nutrition? – http://medcraveonline.com/JNMR/JNMR-04-00098.pdf

[14] Jennifer Prince – Liposomal Magnesium Is Better Absorbed than Standard Magnesium in New Study – https://www.nutritionaloutlook.com/science/liposomal-magnesium-better-absorbed-standard-magnesium-new-study

[15] E Brilli, S Khadge, A Fabiano, Y Zambito, T Williams, G Tarantino – Magnesium Bioavailability After Administration of sucrosomial® Magnesium: Results of an Ex-Vivo Study and a Comparative, Double-Blinded, Cross-Over Study in Healthy Subjects – https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29630135/

[16] Don’t waste your money on these supplements! Take the liposomal form! – https://www.actinovo.com/en/blog/don-t-waste-your-money-on-these-supplements-take-the-liposomal-form

[17] Everybody’s Talking About Liposomes—Here’s What You Need to Know – https://www.quicksilverscientific.com/blog/everybodys-talking-about-liposomes-heres-what-you-need-to-know/

[18] Bogdan Popa – How to Pick the Best Liposomal Vitamin C (Plus Risks + Benefits) – https://coremedscience.com/blogs/wellness/how-to-pick-the-best-liposomal-vitamin-c

[19] PHOSPHATIDYLCHOLINE – https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-501/phosphatidylcholine

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *